Ieri a fost 28 mai. Sau ziua lui Tudor Chirila. Sau concertul pentru lansarea albumului 2012, al trupei Vama.

O sa incep concluzionand ca baietii acestia sunt niste artisti adevarati, care stiu sa livreze cu adevarat o prestatie live.

Zic asta pentru ca a existat o coregrafie impresionanta si Tudor a stiut cum si cand sa relationeze cu publicul.

Doua momente importante pentru mine au fost cand s-au cantat melodiile „Declar pierduta, tara” si „Sa dansam”.
Am trecut printr-un moment de constientizare atunci cand am vazut aliniati tineri de toate varstele, care cad si sunt acoperiti de steagul romanesc. Iar versurile iti spun „[...] ne fura viata, platim cu munca si bani”.
Apoi, esti indemnat sa dansezi de catre un solist care sta in mijlocul salii si iti striga cat poate el de mult si bine: „Dansez ca sa imi amintesc /Ca sunt in viata si traiesc!”

Cand simteam trupul cum imi vibra de la boxele langa care am avut noroc sa stau (nu sunt ironica:) ) imi spuneam ca nu e usor.
Nu e usor sa te cauti, sa visezi, sa iti doresti sa faci ce-ti place. Nu e usor sa le spui alor tai ca nu ai destui bani luna asta, sa auda rudele ca nu ai carte de munca. Nu e usor sa te scoli dimineata si sa ramai cu zambetul pe buze cu gandul la multimile triste care iti vor iesi in cale sau intrebarile existentiale ce nu te vor lasa sa te odihnesti. Nu este usor sa nu-ti iasa ceva…pentru ca, inclusiv tu, ai fost invatat ca imediatul se intampla ieri.
Doar ca…mai apare un moment in care te lasi inconjurat de adevar si de curaj. Cam ceea ce cred eu ca exista in muzica Vama. Ca ei putini sunt. Putini sunt cei care isi dau tricoul de pe ei si sterg scena de sampanie, iti zic pe bune, cred in ceea ce fac si rezista in fata societatii.

Sincer, credeam ca nu mai sunt multi care au urechi sa auda. Dar iata ca am vazut o Sala Palatului plina si un spectator de aproximativ 60 de ani care stia versurile melodiilor (de la vechi la noi).

Auziti. Vedeti. Visati. Dansati. Iubiti. Indrazniti.
Si cat de curand…votati:)

Ah…si puteti sa nu ma credeti. Sunt doar o fana si e posibil sa fiu subiectiva.

p.s: urmatorul concert este in august, la Vama Veche

Share

[Dragi cautatori de vise implinite,


Vama
 isi lanseaza un nou album. Poate stiti cu totii, poate acum a fost momentul sa aflati.

Marti seara a fost momentul in care trupa a chemat cativa oameni deschisi la minte si suflet sa asculte in premiera albumul, la Garajul Europa FM. Bucuria a fost mare cand m-a anuntat Elena ca voi fi prezenta. Multumesc din nou!

Povestea „2012” este simpla, dar puternica. Din 40 de gânduri au ramas 14, iar stilul nu seamana deloc cu Vama Veche. „Nu va asteptati la asta si nu va ganditi la acea trupa cand ascultati melodiile”, ne indemna Tudor…]

Restul post-ului il regasiti pe blogul Elenei.

Sa va bucurati de soare si muzica!

 

 

Share

Sunt pur si simplu bulversata (e de bine)…

M-am uitat la o serie de 7 episoade, de 20 de minute fiecare, care compun povestiile unui profesor si om model.

Cum poate sa nu fie inspirationala povestea unui om, care de la varsta de 6 ani a trait cu sindromul Tourette? De fapt…e chiar simplu. Doar sunt atatia oameni cu dezabilitati si se pare ca le merge ok, se descurca, traiesc cumva.

Cum poate sa nu fie inspirationala povestea unui adult ramas copil care inca isi traieste cel mai mare vis avut vreodata? Am mai auzit de ei. Insa nu e simplu. E de-a dreptul frumos.

Va rog sa va uitati la filmulete. Va rog sa raspanditi povestea. Asa cum ati facut-o si cu Nick Vujicic, cu Randy Pausch si altii care merita sa ii cinstim cu propria noastra poveste de succes.

El este Brad Cohen

Aici este povestea lui

Raspunsul la intrebarea din titlu este..sindromul Tourette.

Share

O lectie invatata pe propria piele..nu te poti baza pe altcineva decat pe tine insuti. Si ce rau e cand nu esti nici tu acolo..

Life:)

Mi s-a facut chef dintr-o data sa scriu.

O sa fie un articol haotic? Cel mai probabil..

O sa fie ultimul articol pentru inca o vreme? Teoretic nu.

De ce nu am mai scris? Pentru ca viata mea m-a dus pe un roller coaster. Si cand esti cu susul in jos nu prea mai poti tine laptopul in brate..bine, de putut probabil ca poti, dar nu vrei. Esti prea concentrat sa regasesti pamantul. Si il gasesti…dar iti dai seama ca el e plin de spini. Apoi vine o lume colorata, frumoasa, linistita. Si tot asa..

Niciodata nu te va plictisi monotonia peisajului. Doar ca in trecerea dintre cadre mai pierzi pe drum oameni de langa tine. Ei te vor astepta acolo unde i-ai lasat sau vor ramane in spatele tau. Din fericire, mai sta cineva cu tine. Chiar persoana ta.

Nu tratati articolul ca pe ceva emo, deprimant sau ciudat…Luati-l ca pe recunoastere a propriului eu:)

In ultimele luni am trecut printr-un proces de coaching, recent am inceput terapia si sunt constant uimita de ceea ce descopar despre mine. Daca m-ar intreba cineva acum cine sunt, cum sunt nu as stii sa-i raspund coerent, concis..Este un brand interior inca in creatie.

Nu as fi ajuns la aceasta mica revolutie interioara daca nu erau CROSistii, CROS Camp, Dna. Elisabeta Stanciulescu, Silvia, Elena Capruciu,  job-ul, ai mei, alti prieteni dragi. Va multumesc…si imi multumesc!:)

Ne mai scriem.

Share

In al doilea an al meu de voluntariat s-a nascut un proiect frumos.O initiativa care m-a facut sa pretuiesc si mai mult ASERul.

Acum este timpul pentru a doua editie.Vorbesc despre FORCE Summer School, organizat pentru liceenii dornici de cunoastere si dezvoltare.

Uitati cateva detalii:

Scoala de Vara FORCE,
drumul liceenilor catre un infinit de oportunitati!

FORCE  – Foundation for Opportunity, Responsibility and Chance for Education,  invita liceenii din toata tara sa aplice acum la Scoala de Vara FORCE! Aceasta se va desfasura in perioada 5 – 15 August 2010, in statiunea montana Paltinis din judetul Sibiu.
Pe parcursul  a  10 zile, 20 de tineri din toate colturile tarii vor beneficia de un pro gram interactiv si variat de  educatie non- formala  si informala de calitate, ce imbina activitati educative si creative cu excursii, activitati sportive, distractive si de team-building.
Programul FORCE este sustinut de catre profesionisti  in domeniu, inarmati cu experienta, entuziasm si pasiune, pregatiti sa inspire si sa impartaseasca multe lucruri utile. Experienta nu se opreste aici, participantii beneficiind si de programe de consiliere  personala  si orientare  in cariera, menite sa continue procesul de invatare si sa ghideze tinerii  pas cu pas  pe drumul lor de formare personala si profesionala.
Ulterior, participantii la Scoala de Vara vor deveni membrii ai Comunitatii FORCE, o retea de tineri cu  potential   ce au in comun performanta, continuand  astfel   procesul de invatare prin programe de mentorship si implementare de proiecte sociale.
Aplicatiile pentru Scoala de Vara FORCE se fac pe baza de formular, pe site-ul oficial  al programului www.force.ro, pana pe data de 4 Iulie 2010.

Vizionati si filmuletul lor de prezentare aici :)

Share

Peisajul  savurat de mine in ultima perioada relativ lunga de timp a constat in dealuri, munti, rape..suisuri joase si coborasuri abrupte.

Dar pasii au inceput sa ma duca de cateva saptamani la zone de campie.In special anumite zile, cand am privit culorile unor oameni desavarsiti, care mi-au confirmat inca o data ca sunt pe desenul cel bun .

Pentru cei care au citit The Element, de Sir Ken Robinson, vor intelege cand spun ca mi-am gasit tribul si sunt pe cale de a ma adanci in ceea ce cred ca devin elemenele mele: educatia bazata pe un model alternativ si HR.

Peisajele se vor schimba, vor trece anotimpuri de fericire sau de tristete, succes sau greseli, crestere sau stagnare.Important e sa ai curajul sa iti chemi oamenii sa le priveasca alaturi de tine.

Mai vorbim cat de curand!:)

Share

Printre lecturile mele haotice am dat peste un “jurnal care face bine” si peste niste cuvinte scrise cu 6 luni inainte de sfarsit.Ma refer la Jurnalul Oanei Pellea si la The las lecture de Randy Pausch.

Pentru ca nu vreau sa le amestec farmecul va voi arata cu ce am ramas sau cu ce am rezonat din gandurile doamnei Oana Pellea.Desi este un suflet zbuciumat, are aripi de inger linistit.

Oana Pellea, fotografiat? de Alex Gâlmeanu.

Oana Pellea, fotografiata de Alex Gâlmeanu.

“nu trebuie sa fii in nici o miscare ecologica pentru a-ti da seama ca pamantul sufera si l-am imbolnavit”

“Ce timpuri idioate, toti dam muzica mai tare sau urlam mai tare ca sa ne auzim noi”

“Cred ca Dumnezeu s-a gandit asa:ii dam voie sa descopere toto, ca sa poata atinge 120-130 ani.Poate mai are o sansa de a intelege.Cu toate ca era asa de simplu..”

“[...]Obositi de toate urateniile, gandurile de razboi, de toate complexele si rautatile.Le cara cu ei prin lume.Si put.Si imput spatiul in care exista.Si mai exista oameni care miros frumos, sunt usori, oameni care daca stii sa te uiti mai bine te lasa sa le vezi ingerul linistit.”

“Mi-e mila de toti care vin dupa mine si habar nu vor avea de lumea frumoasa care a calcat pamantul inaintea lor.”(Decebal jucat de Amza Pellea)

“Criza e de mult.Criza de modele, de frumos, de ideal, de visuri”

“Trebuie sa inventez un timp in care sa ma caut de-a binelea si sa ma intalnesc.”

Inchei cu “Depinde ce aleg eu.Sa car un sac de neimpliniri cu dejectiile mele, sau sa-l las intr-o seara la o ghena”

Cati dintre noi cautam ghene?

Eu mai am un pic si o s-o gasesc multumita Doamnei E.S si a altor nume:)

Share

Out of the night that covers me,
Black as the pit from pole to pole,
I thank whatever gods may be
For my unconquerable soul.

In the fell clutch of circumstance
I have not winced nor cried aloud.
Under the bludgeonings of chance
My head is bloody, but unbowed.

Beyond this place of wrath and tears
Looms but the Horror of the shade,
And yet the menace of the years
Finds and shall find me unafraid.

It matters not how strait the gate,
How charged with punishments the scroll,
I am the master of my fate:
I am the captain of my soul.

O asemenea nevoie sa impartasesc experienta vizionarii unui film nu am mai avut de mult.

Mi-am amintit cum e sa aplauzi si sa razi ca o echipa a castigat.

1995- anul cand Africa de Sud castiga aurul la Campionatele de Rugby.

Nu numai atat…filmul acesta m-a determinat sa felicit toate echipele din lume.Chit ca sunt echipe de voluntariat, de fotbal, de volei si bineinteles echipa cu tine insuti, ele sunt cele care ne arata ce avem mai bun. Acel sentiment de reusita sau cazatura simtit la unison cu alti oameni este de nedescris. Daca il stiti atunci cautati-l din nou…daca nu simtiti-l acum!

Multumesc echipelor care m-au suportat de-a lungul anilor, celor care ma vor cunoaste si cele care sunt alaturi de mine acum. Ma bucur ca am avut sansa de a avea coechipieri si din lumea sportului:)

GO TEAM

Share

One life (melodia ce a adus acest gand)

Acest post ar trebui dedicat jocului leapsa inceput de Cris si Alex…dar las asta pentru alta data:)

Vroiam sa vars alte sentimente pe acest taram imens al internetului..

Am o intrebare: Cu ce sau cu cine ai vrea sa ai one life stand?Cand ma gandesc la explicatia cuvantului “stand”  imi vine in minte doar cuvantul aventura(  sentimente care fug, te agita, bucura si moment savurat)

Raspunsul: cu un ONG,cu zboruri internationale ;) , cu prietenii mei actuali si.. cu familia (banal nu?)

Voi?

Share

ASE-REI, anul 3, specializare:afaceri internationale (suna bine, nu?)

Sunt in presesiune.La fel ca alte sute de mii de studenti.

Sunt la a 6-a testare (am pus si restantele bineinteles) a creierului meu si a rabdarii mele.Este a 6-a oara in 3 ani cand imi demonstrez ca nu am ales bine facultatea..bine hai sa nu fiu chiar asa de severa…specializarea.

Investesc timp in ceva ce detest, nu imi dezvolta creativitatea sau ma ajuta sa descopar domenii de interes si invat notiuni cu care nu vreau sa ma mai intalnesc vreodata . Poate daca as fi ales geopolitica…?

Nu ar fi frumos sa avem discipline precum:

Animal behavior, ecology, and environmental science, including an emphasis on the tropics
Anthropology, including archaeology,
Astrophysics and astronomy
Earth sciences and paleobiology
Evolutionary and systematic biology
History of science and technology
History of art, especially American, contemporary, African, and
Asian art, twentieth-century
American crafts, and decorative arts
Social and cultural history of the United States (in cazul nostru Romania)
Folklife …si ele se invata la Institutul Smithsonian.

Eu am pierdut deja 3 ani.. cum putem face ca cei care vin din urma sa nu pateasca acelasi lucru?

Vreau mai multi Corina Tarnita, Andrei Ilie si Theodor Brasoveanu…insa in Romania..nu in Occident.

Share

« Older entries